Săptămâna trecută am zis "nu" unui contract de 15.000 de euro pentru un MVP în zona de logistică. Pe vremuri, aș fi semnat fără să clipesc, dar după 12 ani de freelancing am învățat că unii bani sunt pur și simplu prea scumpi. Vreau să vă povestesc ce s-a întâmplat în acel call de kickoff de 45 de minute și de ce am fugit mâncând pământul.
Primul semnal de alarmă: "E simplu, facem doar un MVP"
Clientul, un startup românesc cu ceva finanțare proaspătă, voia o aplicație web și una de mobil în două luni. În call-ul de kickoff de pe Zoom au intrat trei oameni din echipa lor. Problema? Fiecare avea o viziune complet diferită.
CEO-ul voia "inteligență artificială care să prezică rutele", CTO-ul (care era mai mult un project manager tehnic) voia un dashboard simplu în React, iar al treilea tip, cel de la vânzări, insista să facem "ceva gen Uber, dar pentru camioane". Când i-am întrebat de specificații scrise sau user stories, s-a lăsat liniștea. Mi-au arătat în schimb un design în Figma făcut de un văr de-al CEO-ului, care arăta groaznic și nu avea niciun flow cap-coadă.
Am mai avut cazul ăsta în 2021 la un proiect cu 8k useri activi, unde am acceptat să încep fără specificații clare. S-a lăsat cu 3 luni de muncă neplătită peste program doar ca să livrez ceva ce ei "credeau" că au cerut.
Trade-off-ul imposibil: preț fix vs. flexibilitate totală
Când am încercat să definesc un scope clar pentru cele 15 mii de euro, răspunsul a fost clasic: "Păi suntem startup, ne mișcăm repede, mai schimbăm pe parcurs".
Aici e capcana în care pică mulți juniori și mid-leveli. Flexibilitatea e excelentă, dar funcționează doar pe Time & Materials (plată la oră sau la sprint). Pe un contract cu preț fix (Fixed Price), flexibilitatea clientului înseamnă direct ore de muncă gratis din partea ta.
Le-am propus o alternativă sinceră: lucrăm în sprinturi de două săptămâni, cu un tarif de 75€ pe oră, și prioritizăm backlog-ul din mers. S-au blocat instant. Voiau flexibilitate totală pe riscul meu și bugetul lor fix.
Micro-management mascat în "agilitate"
Cireașa de pe tort a fost când CTO-ul m-a întrebat dacă pot să intru zilnic în daily-ul lor de la ora 9:00 și dacă folosesc vreun tool de monitorizare a ecranului gen Hubstaff. Pentru un contract B2B de consultanță independentă!
În momentul ăla am simțit cum mi se ridică tensiunea. Dacă din faza de ofertare mă întrebi cum îmi împart cele 8 ore de muncă și vrei screenshot-uri cu ecranul meu, colaborarea e moartă din fașă. Nu mai vorbim de parteneriat, ci de sclavie digitală pe bani ceva mai mulți.
Decizia mea și ce am învățat
Am refuzat politicos a doua zi printr-un e-mail scurt. Le-am explicat că stilul nostru de lucru nu se potrivește și că au nevoie de o agenție locală care să le ofere suport fizic. Au revenit cu o ofertă de 18k, dar am rămas pe poziții.
Uneori, cea mai bună metodă de a face bani este să nu-i pierzi pe cei pe care îi ai deja. Un proiect toxic îți mănâncă energia, te blochează să iei clienți buni și te trimite direct în burnout. Liniștea mea din timpul nopții valorează mult mai mult de 15.000 de euro.
Voi cum procedați când simțiți red flag-uri din primul call? Trageți de timp, măriți prețul de 3 ori ca "taxă de stres" sau refuzați direct ca mine?