Acum o lună am fost la un pas să semnez un contract de 15.000 de euro pentru un MVP pe zona de fintech. Sună excelent pe hârtie, dar după doar 45 de minute de kickoff meeting am decis să zic „pas”. În postarea asta îți spun exact ce red flag-uri am văzut și cum m-am ferit de un eșec garantat.
Mirajul banilor și realitatea din teren
Când ești freelancer sau ai o agenție mică, un buget de 15k pentru 2-3 luni de muncă pare ideal. Clientul, un startup local cu finanțare proaspătă, voia o platformă de portofoliu crypto cu integrări multiple. La prima discuție pe mail, totul părea destul de clar. Problemele au început când am intrat în call-ul de kickoff cu cei doi fondatori și „lead architect-ul” lor, care s-a dovedit a fi un văr care știa puțin HTML.
Am simțit imediat tensiunea în aer. Fondatorul tehnic voia Node.js cu microservicii pentru că „așa e modern”, în timp ce celălalt voia lansarea în fix 4 săptămâni. Când i-am întrebat de specificații scrise sau wireframes, au dat din colț în colț. Mi-au spus direct că le facem pe parcurs, pentru că ei lucrează „agil”. Chestia asta e o capcană clasică în care am mai picat în trecut.
Cele trei semnale de alarmă care m-au făcut să zic pas
Primul semn de alarmă a fost scope creep-ul mascat ca agilitate. Voiau o estimare fixă de preț și timp, dar cu cerințe complet variabile. Am pățit exact asta în trecut la un proiect cu 8k useri activi, unde am ajuns să lucrez dublu ca timp pe aceiași bani pentru că „mai voiau doar o mică modificare”. Dacă nu ai specificații clare și clientul refuză să le definească înainte de start, ești ca și ars.
Al doilea semnal a fost lipsa totală de respect pentru expertiza mea. Când am sugerat o arhitectură monolită simplă în PostgreSQL și Node pentru a lansa rapid MVP-ul în cele 4 săptămâni dorite, reacția a fost acidă. Mi s-a spus direct: „noi plătim, noi decidem tehnologia”. Trade-off-ul e simplu aici: dacă accepți să fii doar o mână de lucru care scrie cod la comanda unui non-tehnic, îți asumi de la început că proiectul va eșua și tu vei fi cel scos țap ispășitor.
Ultimul cui în coșciug a fost cerința de micro-management. În timpul call-ului, au întrebat dacă pot folosi un software de time-tracking cu screenshot-uri la fiecare 10 minute. La un contract pe livrabile de o asemenea valoare, asta arată o lipsă totală de încredere.
Decizia și cum mă simt acum
Le-am trimis un mail politicos a doua zi. Le-am explicat că, din cauza diferențelor de viziune asupra procesului de dezvoltare, nu suntem compatibili pentru această colaborare. Au încercat să pluseze cu încă 2.000 de euro la ofertă, dar am rămas ferm pe poziție.
A fost cea mai bună decizie pe care o puteam lua la început de an. În loc să stau acum blocat în daily meetings inutile și să fac refactoring la cod scris pe genunchi sub presiunea unor termene absurde, am semnat două proiecte mai mici, de 6k și respectiv 5k. Sunt clienți maturi, procese clare și, deși pe hârtie am pierdut 4.000 de euro din bugetul inițial, am câștigat liniște mentală și timp liber.
Voi cum procedați când simțiți că un proiect de mii de euro are red flag-uri clare încă de la prima discuție? Trageți aer în piept și mergeți înainte pentru bani, sau preferați să refuzați din start?