Acum două săptămâni am zis pas unui contract de 15.000 de euro pentru o platformă de e-commerce custom. Sună a arogant, dar după prima oră de kickoff mi-am dat seama că banii ăia m-ar fi costat, de fapt, dublu în nopți nedormite și stres. Vreau să vă povestesc cum am mirosit semnele de alarmă și de ce instinctul e cel mai bun tool de debugging în freelancing.
Proiectul arăta bine pe hârtie. Un client local care voia să treacă de la Shopify la ceva custom, pe motiv că plătește prea multe comisioane. Bugetul era bătut în cuie la 15k, deadline-ul la fel de rigid: 3 luni. Până aici, clasic. Am zis să facem un kickoff call pe Zoom să stabilim detaliile tehnice și modul de lucru. Acolo a început distracția.
Cele trei semnale de alarmă peste care n-am putut să trec
Primul semn a fost lipsa totală de specificații, dar certitudinea că „e simplu”. Când am întrebat de wireframes sau user flows, mi s-a spus direct: „E ca la Emag, dar mai simplu, faci tu cum crezi”. Când un client îți spune că e simplu, de fapt habar n-are ce vrea, dar se așteaptă ca tu să-i ghicești gândurile. Am pățit asta acum vreo 5 ani la un proiect de 4.000 de euro și s-a lăsat cu 6 luni de modificări gratuite. Nu mai am energia să repet greșeala asta.
Al doilea semnal a fost micro-managementul agresiv prin WhatsApp. În timpul ședinței de o oră, fondatorul mi-a trimis 4 mesaje private ca să-mi arate „o idee care i-a venit acum”. Când l-am întrebat cum comunicăm de obicei, mi-a răspuns extrem de relaxat: „Suntem ca o familie aici, ne auzim la orice oră, chiar și în weekend, că noi muncim non-stop”. Aici mi s-a tăiat filmul. Trade-off-ul e simplu: încasezi 15k, dar vinzi 24/7 din viața ta. Pentru mine, liniștea din weekend valorează mai mult de 50 de euro pe oră.
Ultima picătură a fost echipa lor de design. Am cerut să văd designul pe care trebuia să-l implementez. Mi-au trimis niște PDF-uri făcute în Canva de o rudă de-a patronului. Nimic aliniat, zero responsive grid, componente custom care ar fi cerut săptămâni de scris CSS de la zero. Să repari designul altora e infinit mai rău decât să-l faci singur de la zero.
Cum am pus problema și ce am învățat
I-am refuzat politicos a doua zi. Le-am explicat că pentru ce își doresc ei e nevoie de o echipă de cel puțin 3 oameni (un PM, un designer și un developer) și că bugetul lor e prea mic pentru un scope atât de fluid. S-au supărat destul de tare. Mi-au zis că „alții fac cu 5.000 de euro totul”, așa că le-am urat succes sincer și am închis discuția.
În freelancing, cel mai greu nu e să găsești clienți, ci să-i cerni pe cei care îți vor mânca sufletul. Prefer să stau două săptămâni degeaba sau să fac un proiect mai mic de 5k cu un client civilizat, decât să-mi distrug sănătatea pentru 15k.
Voi cum gestionați clienții care vor „ca la Emag” pe bugete fixe? Ați refuzat vreodată un proiect mare din instinct?