Clientul a semnat un contract măricel și vrea neapărat redundancy pe 3 noduri de aplicație până la finalul lunii viitoare. Până acum am ținut tot stack-ul pe un singur server dedicat de la Hetzner, dar intru pe un teritoriu unde n-am experiență directă de producție la scară. Vreau un reality check de la cei care ați trecut deja prin spargerea unui monolit single-node.
Situația din teren și cifrele reale
Aplicația e un API clasic în Node.js cu PostgreSQL și Redis local. În mod normal avem cam 14.000 de vizitatori unici pe zi și vreo 40 req/sec susținut. Problema apare la campaniile de marketing: spike-uri de 220 req/sec timp de două ore, moment în care un singur fir de execuție din Node începe să sufoce CPU-ul la 90%, iar timpii de răspuns sar de la 45ms la 1.8 secunde.
Bugetul alocat e rezonabil, clientul plătește infrastructura fără discuții dacă nu mai pică la promoții. Nu vreau sub nicio formă Kubernetes; ar fi o aroganță inutilă și un overhead operațional uriaș pentru doar 3 mașini amărâte de aplicație.
Schema gândită și dilemele mele
Pe hârtie planul pare simplu, dar când încep să detaliez implementarea apar semnele de întrebare:
- Load Balancer-ul: Să merg pe un Load Balancer managed din cloud (gen cel de la Hetzner sau DigitalOcean) ori să configurez un VPS separat cu HAProxy sau Nginx? Managed-ul e comod și scap de mentenanța certificatelor SSL, dar pierd un pic de flexibilitate pe rutare fină.
- Conexiunile la PostgreSQL: Dacă pornesc 3 instanțe de Node.js, fiecare cu un pool intern de 25-30 de conexiuni, omor baza la restarturi paralele. Înțeleg că PgBouncer este obligatoriu aici. Întrebarea este: îl pun pe mașina dedicată de DB sau ca sidecar pe fiecare nod de aplicație cu conexiune locală prin socket?
- Upload-urile de fișiere: În prezent, utilizatorii urcă facturi și avize direct pe disc (
/var/www/uploads). Pe 3 servere, dacă un request nimerește pe Nodul 1 și fișierul e cerut ulterior pe Nodul 3, iau 404 instant. Trecerea la un storage compatibil S3 (poate MinIO self-hosted sau Cloudflare R2) e singura variantă curată, corect? Sper că nu-mi recomandă nimeni NFS, am auzit doar povești de groază despre lock-uri de fișiere.
Trade-off-ul care mă îngrijorează
Scalarea orizontală pe aplicație rezolvă frumos problema consumului de CPU din Node, dar trade-off-ul direct este că multiplic punctele de eșec și complexitatea de rețea. Dacă pică baza de date, degeaba am 3 noduri vii, pentru că vor arunca erori 500 de trei ori mai repede. Practic mut gâtul de sticlă direct în I/O-ul bazei de date și în latența rețelei interne private.
Pentru cei care ați făcut mutarea asta prima oară: ce v-a mușcat cel mai tare la migrare? Ați merge din prima pe un managed database separat sau o mașină dedicată bine tunată cu PgBouncer?