# Exemplu minimalist de .cursorrules în rădăcina proiectului
You are an expert TypeScript and Next.js developer.
- Always use server actions instead of API routes for form mutations.
- Use Zod schemas for all runtime input validation.
- Prefer functional components with explicit return types.
- Never delete existing comments unless specifically instructed.
- When modifying files, keep changes strictly scoped to the user request.Am ezitat vreo trei luni înainte să testez serios Cursor. Eram comod în VS Code-ul meu configurat la milimetru, iar GitHub Copilot își făcea treaba rezonabil pentru un autocomplete mai deștept. Trecerea a venit forțat când a trebuit să refactorizez un monorepo de vreo 35k linii de TypeScript și am realizat cât timp pierdeam dând copy-paste de erori într-un chat separat.
Diferența principală nu stă în modelele pe care le folosesc ambele unelte (ambele îți dau acces la Claude 3.5 Sonnet sau GPT-4o). Diferența brutală stă în felul în care fiecare înțelege contextul proiectului tău.
Copilot este un autocomplete excelent, dar cam atât
Copilot excelează când scrii cod repetitiv. Ai deschis un controller, începi să tastezi numele funcției și îți sugerează linia următoare sau tot corpul metodei. Apesi Tab, verifici dacă n-a halucinat ceva și mergi mai departe.
Problema apare când vrei să faci modificări structurale. Dacă schimbi o schemă în Prisma sau Zod și ai nevoie să actualizezi trei fișiere corelate (DTO, service și teste de integrare), Copilot începe să scârțâie. Chat-ul din sidebar vede doar fișierul activ sau bucățele mici pe care le tragi tu manual. La un proiect cu vreo 8k useri activi unde migram de la un auth legacy la Supabase, Copilot mă trimitea constant pe piste greșite pentru că nu vedea tipurile definite în alt package.
Cursor și controlul contextului prin Composer
Cursor indexează întreg repo-ul local folosind embeddings. Asta înseamnă că poți folosi referințe directe cu @ în prompt — @Files, @Folders, @Git sau chiar @Docs pentru documentație externă.
Workflow-ul care mi-a tăiat timpul de lucru efectiv la jumătate se bazează pe Composer (Cmd + I sau Ctrl + I). În loc să stau să caut manual unde e folosit un tip vechi, deschid Composer, dau @schema.prisma și îi cer direct: „Adaugă un status nou de plată și actualizează serviciul de checkout plus handler-ul de webhook”. Cursor generează un multi-file diff direct în editor. Văd exact liniile roșii și verzi pe fiecare fișier în parte, dau Accept sau Reject per fișier, iar treaba e gata.
La ultimul sprint am economisit lejer 4-5 ore doar din generarea automată a testelor unitare care respectau convențiile noastre interne, fără să le explic de la zero în fiecare fișier.
Trade-off-uri sincere: ce mă enervează la Cursor
Nu totul e lapte și miere, iar trecerea vine cu niște compromisuri reale:
Cursor este un fork de VS Code. Deși 95% din extensii merg direct din Open VSX sau marketplace, sync-ul nativ de setări de la Microsoft nu funcționează direct, deci trebuie să-ți exporți configurația manual. Uneori noile update-uri din VS Code upstream ajung cu întârziere de câteva săptămâni.
La bani: 20$/lună e un cost cinstit dacă produci din cod, dar cele 500 de fast requests premium pe lună se duc repede dacă lași Composer să ruleze pe prompt-uri lungi. Când pici pe slow pool, timpii de așteptare devin enervanți.
Copilot câștigă la stabilitate, integrare nativă în Visual Studio/JetBrains și faptul că e gratuit dacă ești student sau menții proiecte open-source mari. Cursor câștigă detașat dacă lucrezi zilnic pe codebase-uri medii și mari unde contextul face diferența între o oră de debug și 5 minute de refactoring.
Voi ați rămas ancorați în extensia clasică din VS Code sau ați făcut deja pasul spre un editor gândit nativ pentru AI?