Am terminat recent un tool intern pentru o agenție de marketing: 25 de conturi active, rapoarte agregate zilnic din Meta Ads și Google Ads, plus generare automată de rapoarte lunare. Stack-ul a fost cel clasic: Next.js cu App Router, Prisma peste PostgreSQL găzduit pe Hetzner și NextAuth pentru autentificare. Dacă vrei să pleci la drum pe o rețetă similară, sunt vreo trei capcane pe care le poți ocoli din start.
Prisma la prototip vs Prisma la rapoarte reale
Prisma e o plăcere absolută în primele două săptămâni. Modelezi schema rapid, rulezi o migrare, ai tipuri generate automat și scrii CRUD-uri legate de utilizatori sau permisiuni în câteva minute. Totul a fost roz până când băieții din agenție au cerut un grafic comparativ pe ultimele 90 de zile, agregat pe vreo 400.000 de rânduri de statistici zilnice.
Aici am lovit primul zid serios. Un prisma.metric.groupBy cu ceva filtrări imbricate a început să mănânce 600MB de RAM pe instanță și dura undeva la 4 secunde pe un query simplu. Trade-off-ul e evident: Prisma e genială pentru structuri relaționale curate și operațiuni punctuale, dar la analytics și agregări complexe își arată limitele. Am rezolvat problema lăsând eleganța la o parte: am trecut pe prisma.$queryRaw, am scris SQL chior cu câteva indexuri compuse pe tabelele de metrici, iar timpul de răspuns a coborât de la 4 secunde la 180ms.
NextAuth și autentificarea cu specific de agenție
Agențiile au cerințe stupide uneori, dar justificate din perspectiva lor. Au vrut două lucruri: login obligatoriu cu Google Workspace (doar adrese de pe domeniul lor) și o funcționalitate de impersonation, adică un team lead să poată intra pe contul unui junior ca să vadă exact ce vede el.
NextAuth (mai nou Auth.js) e decent când ai un flow simplu de OAuth. Când am început să adăugăm sesiuni personalizate în JWT, verificare dinamică de roluri la nivel de middleware și rescrierea sesiunii pentru impersonation, a devenit un ghem de callback-uri greu de urmărit. Dacă schimbi o proprietate în token, trebuie să ai grijă să o propagi manual în sesiune, altfel te trezești cu date desincronizate pe client. Pentru un proiect intern cu roluri complexe, data viitoare aș prefera să scriu un sistem clasic de sesiuni bazat pe Redis sau să folosesc o bibliotecă mai predictibilă precum Lucia, chiar dacă îmi ia două zile în plus la setup.
Server Actions sau clasicele Route Handlers?
Am început proiectul forțând Server Actions peste tot. Pentru formulare simple (modificat un status de client, resetat o parolă) sunt excelente și elimină mult boilerplate de fetch. Dar când a trebuit să facem tabele mari cu filtrare în timp real, paginare dinamică și exporturi de rapoarte în CSV de peste 20MB, Server Actions au devenit o frână.
Am ajuns la un compromis sănătos: Server Actions strict pentru mutații simple legate de UI și Route Handlers clasice (/api/export, /api/metrics) pentru date grele, streaming și descărcări de fișiere. Next.js merge foarte bine când nu încerci să folosești cel mai nou feature pentru absolut orice problemă.
După 3 luni de la lansare, aplicația rulează stabil pe un VPS de 12 euro pe lună, iar agenția a tăiat abonamente de vreo 450$/lună la două unelte SaaS pe care le foloseau înainte. Merită efortul? Categoric da, dar cu o condiție: să renunți la abstracții imediat ce simți că te lupți cu framework-ul în loc să rezolvi problema de business.
Voi ce folosiți când trebuie să trântiți rapid un panou intern: mergeți pe un framework complet gen Next.js sau preferați un tool gata făcut ca Retool ori Refine?