După trei ani în care VS Code mi-a fost casă și masă, m-am întors la Neovim. Nu e o fiță de hipster reconvertit, ci o decizie pur pragmatică după ce am realizat că trackerul de timp îmi arăta secunde bune pierdute aiurea în fiecare zi. Dacă te bate gândul să faci trecerea asta, hai să-ți zic ce e mișto, dar mai ales ce o să te doară.
Momentul în care s-a umplut paharul
Am avut un proiect măricel acum câteva luni, un monorepo cu vreo 12 servicii în Node și Go, la care lucram zilnic. Când deschideam VS Code, cu vreo 4 instanțe de terminal, ESLint, gopls și extensia de Docker active, mașina mea de development (un Mac de 16GB) începea să gâfâie vizibil. VS Code singur îmi mânca lejer 1.8GB-2GB RAM doar ca să stea pornit. Mi se părea absurd.
Am zis să fac un test de o săptămână cu Neovim, configurat curat folosind lazy.nvim ca manager de plugin-uri. Consumul de memorie a scăzut instant la sub 120MB, iar latența la tastat pur și simplu a dispărut. Am simțit imediat cum degetele mele țineau pasul cu creierul, fără micro-întârzierile acelea enervante când salvezi un fișier mare și se rulează formaterele în background.
Ce am câștigat în workflow-ul de zi cu zi
Cel mai mare câștig n-a fost neapărat viteza brută a editorului, ci disciplina pe care ți-o impune terminalul. În Neovim nu ai mouse. Sună extrem la început, dar asta m-a forțat să folosesc exclusiv scurtăturile de tastatură și jump-urile rapide prin fișiere.
La un calcul simplu, bazat pe înregistrările mele de ecran, am economisit cam 20-30 de minute pe zi pe care înainte le pierdeam mutând mâna de pe tastatură pe mouse doar ca să dau click pe un fișier din sidebar sau să selectez o linie de text. În plus, terminalul integrat în multiplexorul tmux îmi oferă un workflow fluid pe care nicio configurare de VS Code nu l-a putut egala vreodată. Totul e text, totul e rapid.
Ce am pierdut (partea dureroasă)
Hai să fim sinceri și să lăsăm elitismul la o parte. Trecerea asta a venit cu un cost destul de mare pe care mulți fani Neovim îl trec sub tăcere.
În primul rând, debugging-ul. În VS Code, pui un breakpoint cu un singur click și ai o interfață vizuală superbă unde vezi call stack-ul și variabilele locale. În Neovim, deși există nvim-dap, configurarea lui pentru fiecare limbaj în parte e un calvar. Am pierdut o după-amiază întreagă doar ca să fac debugger-ul de TypeScript să meargă cum trebuie pentru testele de Jest, iar când am trecut la Go a trebuit să o iau de la capăt.
În al doilea rând, lucrul cu colegii mai juniori. Fac des pair programming în cadrul echipei. Când dau share screen și încep să navighez prin fișiere ca un maniac în consolă, juniorii se pierd complet. Nu mai înțeleg unde suntem, ce fișier am deschis și cum am ajuns acolo. Pentru ei, VS Code e mult mai incluziv și mai ușor de urmărit vizual.
În ultimul rând, integrarea cu GitHub Copilot. Deși există plugin-uri oficiale destul de bune acum, experiența de inline suggestions din VS Code este încă mult mai finisată și mai puțin invazivă vizual decât ce am reușit eu să configurez în terminal.
Trăgând linie, m-am întors la Neovim pentru că productivitatea mea individuală a crescut și îmi place simplitatea lui, dar recunosc că am plătit o taxă destul de mare în timp de configurare și confort vizual. Voi pe ce tabără sunteți acum? Ați încercat să faceți switch-ul invers și n-ați rezistat?