Am rezistat trei ani în VS Code. Chiar mi-a plăcut ecosistemul și faptul că totul „pur și simplu mergea” fără să-mi bat capul cu fișiere Lua sau config-uri obscure. Dar luna trecută, într-o marți, m-am trezit cu 4GB de RAM mâncați doar de procesele Electron și câteva extensii de TypeScript care dădeau crash una după alta. Mi-am dat seama că m-am lenevit și că sculele mele au început să mă încetinească în loc să mă ajute.
Nu sunt genul care face din editor o religie, dar la un proiect cu peste 150 de rute de API și un monorepo destul de stufos, latența la tastare în VS Code devenise sesizabilă. Am decis să șterg tot și să mă întorc la Neovim. De data asta nu am mai stat să-mi construiesc totul de la zero, am plecat de la un template de LazyVim și l-am ajustat pe parcurs. Rezultatul? Un editor care pornește instant și consumă sub 200MB RAM în aceleași condiții de stres.
Ce am câștigat cu adevărat
Cel mai mare câștig nu e neapărat viteza editorului, ci faptul că nu mai ating mouse-ul. Am economisit cam 30% din timpul pe care îl pierdeam înainte „căutând” chestii prin meniuri sau făcând scroll infinit prin fișiere lungi. Navigarea prin „telescope” și folosirea bufferelor în loc de tab-uri mi-a curățat workflow-ul mental. Când ești în terminal, ești focusat. Nu ai distragerile vizuale ale unui IDE care încearcă să fie și client de Git, și terminal, și browser de documentație în același timp.
Am observat că sunt mult mai atent la structura codului. Când navigarea e un pic mai „low-level”, începi să înveți unde stă fiecare funcție, nu te mai bazezi doar pe click-uri și noroc. Pe un proiect mare, unde avem cam 8k useri activi și un codebase care a trecut prin 4 generații de developeri, viteza cu care pot să sar de la definiția unei metode la implementarea ei fără să aștept după indexarea greoaie a VS Code-ului e un avantaj real.
Trade-off-ul sincer: Ce am pierdut
Să fim realiști, nu totul e lapte și miere în terminal. Am pierdut „comfortul” vizual. Debugging-ul în Neovim (folosind nvim-dap) este, ca să fiu elegant, o durere în fund comparativ cu interfața intuitivă din VS Code. Mi-a luat vreo trei zile să configurez corect debugging-ul pentru Node.js și tot nu se simte la fel de fluid. Dacă ai de făcut sesiuni lungi de debug cu watch variables și call stack vizibil permanent, VS Code câștigă detașat.
Apoi e partea de Git. Conflict resolution în Neovim e o experiență brutală dacă ești obișnuit cu uneltele vizuale moderne. Da, există plugin-uri ca Neogit sau diffview.nvim, dar tot simt că pierd mai mult timp rezolvând conflicte complexe de merge decât o făceam înainte. E un cost pe care mi l-am asumat pentru restul vitezei de execuție.
Merită efortul?
Configurarea mi-a mâncat cam un weekend întreg. Dacă ești la început de drum sau ai un deadline strâns, nu te atinge de Neovim. E o gaură neagră de productivitate în prima săptămână. Totuși, pentru cineva cu 10 ani de experiență, controlul total asupra mediului de lucru e un beneficiu care se plătește singur în timp.
Am ajuns la concluzia că VS Code e ca o mașină modernă cu cutie automată: te duce oriunde, e comodă, dar te deconectează de drum. Neovim e manuala aia veche unde simți fiecare viteză. E mai greu, transpiri mai mult, dar controlul e la tine.
Voi cum stați? Ați rămas pe VS Code pentru că „pur și simplu merge” sau aveți și voi fetișul ăsta cu terminalul și fișierele de configurare nesfârșite?