M-am întors la Neovim acum șase luni și nu cred că mai există cale de întoarcere, deși tranziția a fost departe de a fi roz. Nu e vorba de elitism sau de dorința de a arăta ca un hacker în cafenea, ci de o problemă pură de latență și memorie musculară pe care VS Code n-a reușit să o rezolve complet.
Am lucrat pe un proiect masiv, un monolit cu peste 2000 de fișiere și vreo 8000 de teste unitare, unde VS Code pur și simplu a început să gâfâie. Aveam momente când scriam cod și vedeam caracterele apărând pe ecran cu o întârziere de câteva milisecunde. Pare puțin, dar după 8 ore de muncă, micro-lag-ul ăla te obosește psihic mai mult decât bug-urile din producție. Am decis să-mi iau inima în dinți, să șterg tot și să-mi rescriu config-ul de Neovim de la zero, folosind Lua.
Ce am câștigat imediat
Cel mai mare câștig a fost viteza de navigare. Când ești în terminal, totul e instant. Am economisit probabil 15-20 de minute pe zi doar din faptul că nu mai ating mouse-ul pentru a deschide un fișier sau pentru a face un refactoring minor. LSP-ul (Language Server Protocol) în Neovim a evoluat enorm; cu mason.nvim și nvim-lspconfig, am aproape tot ce aveam în VS Code, dar fără overhead-ul de Electron.
În plus, am observat că sunt mult mai concentrat. VS Code are prostul obicei de a te bombarda cu notificări, update-uri de extensii și ferestre care apar de nicăieri. În Neovim ești tu cu textul tău. La proiectul ăsta mare de care ziceam, am reușit să reduc timpul de pornire al editorului de la 4 secunde la sub 100 de milisecunde. E o satisfacție ciudată să știi că editorul e gata de treabă înaintea ta.
Partea nasoală: Ce am pierdut în proces
Să fim sinceri, Neovim nu e un IDE complet „out of the box” și oricât l-ai configura, pierzi anumite chestii. Cel mai mult mă doare experiența de debugging. În VS Code, pui un breakpoint cu un click, ai o interfață vizuală curată pentru variabile și call stack. În Neovim, deși există nvim-dap, setup-ul e un calvar. Mi-a luat vreo 3 ore să configurez corect debugging-ul pentru un proiect de Go și tot nu se simte la fel de natural.
Mai e și partea de „Remote Containers”. Extensia de Dev Containers din VS Code este, probabil, cea mai bună bucată de software scrisă de Microsoft în ultimul deceniu. Să poți deschide un proiect într-un Docker container cu toate dependințele izolate, fără să instalezi nimic pe host, e un workflow pe care încă nu l-am replicat perfect în terminal. Da, poți face docker exec, dar nu e aceeași integrare fină.
Și să nu uităm de Copilot. Plugin-ul de Copilot pentru Neovim funcționează, dar sugestiile de tip „ghost text” se bat cap în cap uneori cu alte plugin-uri de autocompletare. În VS Code, UI-ul pentru Copilot Chat este mult mai bine integrat în fluxul de lucru.
Merită efortul?
Trade-off-ul e simplu: vrei confort sau vrei viteză brută? Dacă lucrezi pe proiecte mici sau faci mult frontend unde ai nevoie de preview-uri constante, VS Code e rege. Dar dacă petreci 10 ore pe zi în cod backend complex și simți că mouse-ul te încetinește, Neovim e o investiție care se amortizează în timp.
Am pierdut cam două weekend-uri să-mi pun la punct tot workflow-ul, dar acum mă simt mult mai „acasă” în terminal. Totuși, recunosc că uneori, când am un bug greu de urmărit, mai deschid VS Code doar pentru debugger-ul ăla vizual excelent.
Voi cum stați? Ați rămas pe VS Code cu extensie de Vim sau ați făcut pasul complet spre terminal?