import { NextRequest, NextResponse } from 'next/server';
import { jwtVerify } from 'jose'; // 'jose' funcționează pe Edge, 'jsonwebtoken' NU
export const runtime = 'edge';
export async function GET(request: NextRequest) {
const token = request.headers.get('authorization')?.replace('Bearer ', '');
if (!token) {
return NextResponse.json({ error: 'Missing token' }, { status: 401 });
}
try {
const secret = new TextEncoder().encode(process.env.JWT_SECRET);
const { payload } = await jwtVerify(token, secret);
return NextResponse.json({ userId: payload.sub, role: payload.role });
} catch {
return NextResponse.json({ error: 'Invalid token' }, { status: 403 });
}
}Nu tot ce zboară pe Vercel e aur curat. Edge runtime e vândut ca soluția supremă pentru latență zero, dar în practică aduce bătăi de cap dacă nu știi exact de ce îl activezi. Dacă trântești runtime = 'edge' peste tot sperând că site-ul va zbura magic, s-ar putea să petreci o duminică întreagă depanând erori criptice de build.
Cifre reale: cold start și latență
Pe un Node runtime serverless clasic (pe AWS Lambda sau Vercel), un cold start te costă între 250ms și 800ms. Dacă ai un bundle măricel și inițializezi conexiuni grele, poți sări lejer de o secundă. La Edge runtime, instanța rulează pe V8 isolates distribuite global prin Cloudflare Workers sau Vercel Edge Network. Cold start-ul aici e de 10-30ms. Practic inexistent.
La un proiect cu vreo 15k de utilizatori activi pe lună, am mutat un route handler de validare a sesiunilor pe Edge. Am scăzut p95-ul pe endpoint-ul respectiv de la 340ms la 48ms pentru vizitatorii din afara Europei Centrale. Sună fantastic pe grafice, dar bucuria s-a oprit când am vrut să interogăm baza de date.
Unde crapă Edge runtime
Edge nu e Node.js. Este un mediu restrâns bazat pe standarde web (Fetch API, Web Crypto, Streams). Dacă o librărie din node_modules depinde de module interne de Node precum fs, net, child_process sau chiar anumite părți din crypto, aplicația crapă instant la runtime sau chiar la build.
Trade-off-ul principal e accesul la baza de date. Driverele clasice de PostgreSQL (pg, de exemplu) folosesc socket-uri TCP native care nu funcționează direct pe Edge fără un proxy sau un adapter HTTP. Prisma a introdus acceleratoare și driver adapters, dar configurarea devine complicată rapid. Dacă ai nevoie de ORM clasic legat la un Postgres găzduit pe un VPS normal, Edge runtime o să-ți pună piedică din prima zi.
O altă limitare dură este dimensiunea bundle-ului. Pe planurile standard Vercel ai limite stricte (de la 1MB la 4MB pentru codul compilat). Importă un SDK mai umflat de analytics sau un parser de XML și te-ai blocat.
Când are sens să faci switch-ul?
Am învățat pe pielea mea că Edge e excelent pentru logică simplă și stateless, plasată cât mai aproape de vizitator:
- Middleware pentru auth și routing: verifici un JWT simplu sau redirecționezi userul pe baza header-ului de geolocație (
x-vercel-ip-country). - Transformări rapide de API: proxy-uri peste microservicii unde doar injectezi un token și trimiți răspunsul mai departe prin streaming.
- Baze de date native pe HTTP: dacă folosești deja Turso (LibSQL), Upstash Redis sau Supabase prin REST/HTTP, Edge merge uns.
Pentru restul de 85% din aplicație — dashboard-uri, procesare de fișiere, rapoarte complexe, logică de business cu tranzacții SQL — Node.js runtime rămâne opțiunea corectă. Un cold start de 300ms la o acțiune rară este de o mie de ori mai ieftin decât rescrierea dependințelor incompatibile.
Voi ați lăsat vreun endpoint de date complex pe Edge în producție sau v-ați întors cuminți la Node după prima eroare de socket?