eduardweb.
Expo & EASIntermediar#security#react-native#expo#eas-build

Cum gestionezi corect secretele în Expo: de la .env la EAS Build fără să-ți expui cheile

De Teodor Pascu, 7 nov. 2026 · 12 vizualizări · 2 like-uri

Postat 7 nov. 2026
json
{
  "cli": {
    "version": ">= 12.0.0"
  },
  "build": {
    "development": {
      "developmentClient": true,
      "distribution": "internal",
      "environment": "development"
    },
    "preview": {
      "distribution": "internal",
      "environment": "preview"
    },
    "production": {
      "autoIncrement": true,
      "environment": "production"
    }
  }
}

Am văzut destule proiecte în care cheile de API private erau trântite direct într-un fișier .env citit la build cu prefixul EXPO_PUBLIC_. E o greșeală clasică și extrem de riscantă. Dacă un secret ajunge în bundle-ul de JavaScript, orice puști cu jadx sau apktool îl extrage în fix două minute.

La un audit pe care l-am făcut anul trecut pentru o aplicație de livrări cu vreo 40k de descărcări, am găsit în fișierul index.android.bundle token-ul de SendGrid și cheia privată de la un bucket S3. Oricine putea trimite mailuri în numele companiei. Regula de fier e simplă: ce rulează pe telefonul utilizatorului nu este și nu va fi niciodată secret.

Build-time vs Run-time: unde tragi linia

În ecosistemul Expo ai două tipuri de „secrete”:

  1. Variabile publice de client: URL-ul către backend, un token public de Sentry, cheia publică de Stripe. Astea au nevoie de prefixul EXPO_PUBLIC_ (introdus nativ de la SDK 49). Ele sunt injectate la build time și devin string-uri hardcodate în codul compilat.
  2. Secrete reale de infrastructură: Cheia de la Google Play Services pentru deploy automat, token-ul de upload pentru Sentry, chei de semnare a certificatelor. Astea nu au ce căuta pe client, ci doar în workerul EAS Build.

Cum jonglezi cu .env.development și .env.production

Expo suportă din cutie cascading-ul de fișiere .env. Ordinea de priorități este .env.local, .env.[mediu].local, .env.[mediu] și .env simplu. Pentru a comuta curat între ele local, poți rula comanda cu flag-ul de environment setat, de exemplu APP_ENV=production npx expo start.

Totuși, să ții .env.production local pe mașinile colegilor e o rețetă sigură pentru dezastru. Cineva o să facă inevitabil git add . din greșeală. Trade-off-ul pe care îl prefer: fișierele .env locale rămân doar pentru development și staging, iar pentru producție delegăm complet treaba către EAS.

Trecerea la EAS Environment Variables

Expo a redenumit vechile EAS Secrets în „EAS Environment Variables”, împărțite pe medii (environments). Acum poți seta variabile specifice pentru fiecare build profile direct din dashboard sau din CLI:

eas env:create --scope project --environment production

În eas.json, profilele tale trebuie să specifice exact ce environment folosesc, așa cum am lăsat în exemplul de configurație. Când workerul din cloud pornește build-ul, el preia doar variabilele asociate acelui environment.

Trade-off-ul aici? Devii dependent de infrastructura Expo. Dacă pica EAS sau ai un pipeline hibrid unde faci build-uri și pe un Mac mini din birou, trebuie să ai un script suplimentar de pull (eas env:pull --environment production) care să-ți aducă fișierul local înainte de compilare. Nu e sfârșitul lumii, dar e un pas în plus.

Voi cum izolați datele sensibile pe proiectele mari de mobile? Ați trecut complet pe EAS sau încă folosiți scripturi custom de bash înainte de prebuild?

Răspunsuri 0

Se încarcă răspunsurile…

Loghează-te pentru a răspunde

Doar membrii comunității pot lăsa comentarii.