{
"build": {
"development": {
"developmentClient": true,
"distribution": "internal",
"env": {
"APP_ENV": "development"
}
},
"production": {
"distribution": "store",
"environment": "production",
"autoIncrement": true
}
}
}Acum doi ani am văzut un client cu vreo 35k descărcări în Play Store care și-a găsit cheia privată de Stripe într-un issue pe GitHub. Un băiat descărcase APK-ul, rulase un reverse engineering banal pe fișierul .bundle și găsise cheia de backend hardcodată acolo. Dacă lucrezi cu Expo și EAS, e critic să înțelegi ce ajunge în mâna utilizatorului și ce rămâne strict pe serverul de CI.
Iluzia prefixului EXPO_PUBLIC_
Expo a introdus acum ceva vreme convenția EXPO_PUBLIC_API_URL. E comodă, recunosc. O trântești în .env, o citești cu process.env.EXPO_PUBLIC_API_URL și TypeScript e fericit.
Dar regula de fier e simplă: tot ce are prefixul EXPO_PUBLIC_ este injectat ca text chior în bundle-ul JavaScript la momentul build-ului. Nu contează că ai pus variabila în dashboard-ul Expo ca „Secret” sau „Encrypted”. Dacă prefixul e acolo, un utilizator curios are nevoie de fix 30 de secunde cu un tool gen JADX sau un simplu strings index.android.bundle | grep -i sk_live ca să-ți ia cheile.
Pentru variabile de genul SENTRY_AUTH_TOKEN, chei de signing pentru Android sau token-uri private de npm, nu folosi niciodată prefixul public. Pe acelea le citești doar în build hooks sau în app.config.ts la momentul compilării.
Tranzitia de la eas secrets la EAS Environment Variables
Dacă ai lucrat pe proiecte mai vechi, probabil ții minte comanda eas secret:create. A fost depreciată oficial. Expo a migrat către un model mai sănătos bazat pe Environments (development, preview, production), similar cu ce face Vercel.
Acum gestionezi totul din eas.json combinat cu dashboard-ul web. Marele avantaj e că nu mai cari fișiere .env.production sau .env.staging pe mașinile colegilor prin Slack sau 1Password. Tragi variabilele la build automat, în funcție de profil.
Trade-off-ul? Dacă pici netul sau pici infrastructura Expo, build-urile locale via eas build --local devin o durere de cap dacă nu ai un script local de mock pentru fișierele de environment. În plus, dacă ai 15 variabile și greșești numele uneia în UI-ul Expo, afli abia după 7 minute de compilat în cloud că a crăpat build-ul.
Cum împarți fișierele local fără dureri de cap
Pentru fluxul local, cel mai curat setup pe care l-am găsit în echipe de 4-6 oameni este să avem două fișiere distincte pe care Git le ignoră cu sfințenie: .env.development și .env.local.
În app.config.ts poți citi variabilele de sistem și poți valida existența lor înainte să pornească Metro. Dacă lipsește o cheie critică de build, arunc o eroare direct la inițializare, nu la runtime când apasă utilizatorul pe buton.
Pentru producție, asociez variabilele direct pe environment-ul production din EAS. Când dau eas build --profile production, EAS injectează automat variabilele corecte fără să am vreun fișier fizic de producție pe laptop.
Voi cum gestionați sincronizarea variabilelor de dev între colegi când intră cineva nou în echipă?