eduardweb.
Expo & EASIntermediar#react-native#expo#securitate#eas-build

Cum ții secretele în siguranță în Expo: EAS Secrets vs fișiere .env

De Alexandru Matei, 7 nov. 2026 · 14 vizualizări · 2 like-uri

Postat 7 nov. 2026
json
{
  "build": {
    "development": {
      "developmentClient": true,
      "distribution": "internal",
      "env": {
        "EXPO_PUBLIC_API_URL": "https://dev-api.exemplu.ro"
      }
    },
    "production": {
      "env": {
        "EXPO_PUBLIC_API_URL": "https://api.exemplu.ro"
      }
    }
  }
}

Dacă pui o cheie secretă într-un fișier .env dintr-un proiect de React Native, consider-o deja publică. Oricine desface un .apk cu un tool banal gen jadx sau scoate bundle-ul de JS din .ipa o citește în zece secunde. Am văzut asta live acum doi ani la o aplicație cu vreo 12k utilizatori activi, unde un coleg a trântit cheia privată de la Stripe direct în cod pentru că «pe local mergea». A trebuit să rotim cheile în toiul nopții și să dăm release de urgență.

Regula de bază în mobile e simplă: tot ce ajunge în client e compromis. Dar tot avem nevoie de URL-uri de backend diferite, chei de Sentry, setări de analytics și token-uri pentru build-ul din cloud. Cum facem să nu ne împușcăm în picior când trecem de la simulator la App Store?

Diferența între EXPO_PUBLIC_ și variabile de build

De la Expo SDK 49 încoace avem convenția EXPO_PUBLIC_NUME_VARIABILA. Dacă pui prefixul ăsta, Expo injectează valoarea direct în bundle la compilare. Este excelent pentru EXPO_PUBLIC_API_URL sau un publishable key de la Supabase.

Problema apare când lumea uită că injectarea se face la build time, nu la runtime. Dacă ai .env.development și .env.production, Expo CLI le va citi automat în funcție de NODE_ENV sau de comanda rulată, dar doar pe mașina ta locală. Când dai eas build, povestea se schimbă radical: serverul de build din EAS pornește o mașină virtuală curată care nu are fișierele tale .env locale dacă le ai (corect) trecute în .gitignore.

Unde intră în scenă EAS Secrets și eas.json

Pentru build-urile din cloud, ai două opțiuni reale: EAS Secrets (din dashboard sau CLI) și blocul env configurat per profil în eas.json.

EAS Secrets sunt variabile criptate la nivel de cont sau de proiect. Merită folosite exclusiv pentru chestii cu adevărat sensibile folosite în timpul procesului de build: SENTRY_AUTH_TOKEN, credențiale de fastlane, chei private de semnare Android sau token-uri NPM private. Nu le folosi pentru URL-uri de API.

Pentru variabilele care dictează mediul (dev, staging, prod), abordarea curată este să le declari direct în eas.json sub fiecare profil. Trade-off-ul e evident: fișierul eas.json ajunge în Git, deci valorile din el NU trebuie să fie secrete critice, ci doar configurații specifice mediului respectiv.

Capcana de care te lovești la prima configurare

Dacă setezi o variabilă ca EAS Secret pe web dashboard și ai și un fișier .env local, ordinea de precedență te poate zăpăci complet în dev. EAS Secret are prioritate la build-ul remote, dar pe local comanda npx expo start nu știe de secretele din cloud decât dacă le descarci explicit sau folosești un tool de sync.

Rețeta care ne-a scăpat de bug-uri de mediu arată cam așa:

  1. Fără secrete reale pe mobil. Dacă ai nevoie de un secret, apelezi un endpoint de backend care face el treaba.
  2. .env.local pentru chei locale (nu se comitează niciodată).
  3. Profile clare în eas.json (development, preview, production) cu variabilele lor non-critice de tip EXPO_PUBLIC_.
  4. EAS Secrets strict pentru token-urile cerute de pipeline-ul de CI/CD.

Voi cum gestionați trecerea între staging și prod pe mobile fără să reconstruiți bundle-ul de la zero?

Răspunsuri 0

Se încarcă răspunsurile…

Loghează-te pentru a răspunde

Doar membrii comunității pot lăsa comentarii.