'use client';
import { useRouter } from 'next/navigation';
import { useEffect, useRef } from 'react';
export default function PhotoModal({ children }: { children: React.ReactNode }) {
const router = useRouter();
const dialogRef = useRef<HTMLDialogElement>(null);
useEffect(() => {
if (!dialogRef.current?.open) {
dialogRef.current?.showModal();
}
}, []);
function onDismiss() {
router.back();
}
return (
<dialog
ref={dialogRef}
onClose={onDismiss}
className="backdrop:bg-black/70 rounded-xl p-6 max-w-2xl w-full m-auto shadow-2xl"
>
<button
onClick={onDismiss}
className="absolute top-4 right-4 text-gray-500 hover:text-black font-bold"
>
✕
</button>
{children}
</dialog>
);
}Am migrat recent un catalog media pentru un client cu vreo 25k de imagini indexate, trecând de la clasicul state local (const [selected, setSelected] = useState()) la parallel și intercepting routes în App Router. Dacă vrei ca userul să vadă URL-ul schimbat în /photos/123, să poată trimită link-ul pe WhatsApp, dar când navighează din feed să nu reîncarce tot layout-ul, asta e singura cale curată în Next.js.
Nu e chiar cel mai intuitiv concept din lume, mai ales că sintaxa cu paranteze și @ sperie multă lume la prima vedere.
Structura de directoare: unde se blochează 90% din oameni
Secretul stă în combinarea unui slot (@modal) cu o rută interceptată ((.)photos/[id] sau (..)photos/[id], în funcție de adâncime).
Structura minimă arată așa:
app/
├── @modal/
│ ├── (.)photos/
│ │ └── [id]/
│ │ └── page.tsx <- modalul randat peste pagină
│ └── default.tsx <- obligatoriu, returnează null
├── photos/
│ └── [id]/
│ └── page.tsx <- pagina completă (stand-alone)
├── layout.tsx <- primește { children, modal }
└── page.tsx <- feed-ul tău principal
Regula de bază cu punctele din fața folderului interceptat e identică cu cd în terminal: (.) interceptează pe același nivel, (..) sare un nivel mai sus. Dacă greșești numărul de puncte, Next.js pur și simplu ignoră interceptarea și face navigare clasică cu hard page reload.
Și fișierul default.tsx din @modal e critic. Dacă îl uiți, la primul refresh când ești pe feed sau pe o altă pagină adiacentă, Next aruncă 404 pentru că slot-ul nu știe ce să randeze când nu are o rută activă.
Client Navigation vs. Hard Refresh
Magia funcționează datorită diferenței dintre navigarea din client (făcută prin next/link sau router.push) și un request complet HTTP:
- Navigare client: Apeși pe
<Link href="/photos/42">. Next.js vede că există o rută interceptată asociată cu slot-ul@modal. Păstrează feed-ul intact închildren, dar montează componenta din@modal/(.)photos/[id]/page.tsxîn parametrulmodaldin layout. URL-ul se schimbă, contextul rămâne. - Hard Refresh sau acces direct: Trimiți link-ul unui coleg. Browserul face request direct pe
/photos/42. Next.js ignoră complet slot-ul interceptat și randeazăapp/photos/[id]/page.tsxca pagină de sine stătătoare, cu propriul ei layout complet.
Capcanele pe care le-am simțit pe propria piele
Merge brici pentru UX de Instagram sau Pinterest, dar vine cu două trade-off-uri serioase.
În primul rând, închiderea modalului se face de regulă cu router.back(). Dacă userul a intrat din feed, dă back și ajunge înapoi în feed la aceeași poziție de scroll. Super. Dar dacă cineva a aterizat pe modal printr-un deep-link sau dintr-un redirect extern, router.back() îl trimite afară din site-ul tău. Soluția pe care am mers a fost să verific istoricul ferestrei: dacă e la primul pas, fac router.push('/') în loc de back.
În al doilea rând, Server Components și fetching-ul: slot-ul interceptat și pagina de sine stătătoare au adesea nevoie de aceleași date. Dacă nu folosești cache-ul nativ din fetch() sau React.cache() pe funcțiile din ORM/bază de date, te trezești cu timpi dubli de încărcare dacă ambele componente cer date pe același ciclu.
Voi folosiți abordarea asta în producție sau vi se pare prea mult boilerplate și ați rămas la query params gen ?photoId=123?