import React, { createContext, useContext, useState } from "react";
type AccordionContextType = {
active: string | null;
toggle: (value: string) => void;
};
const AccordionContext = createContext<AccordionContextType | null>(null);
const ItemContext = createContext<string | null>(null);
export const Accordion = ({ children }: { children: React.ReactNode }) => {
const [active, setActive] = useState<string | null>(null);
const toggle = (val: string) => setActive((prev) => (prev === val ? null : val));
return (
<AccordionContext.Provider value={{ active, toggle }}>
<div className="accordion-root">{children}</div>
</AccordionContext.Provider>
);
};
export const AccordionItem = ({ value, children }: { value: string; children: React.ReactNode }) => (
<ItemContext.Provider value={value}>
<div className="accordion-item">{children}</div>
</ItemContext.Provider>
);
export const AccordionTrigger = ({ children }: { children: React.ReactNode }) => {
const root = useContext(AccordionContext);
const value = useContext(ItemContext);
if (!root || !value) throw new Error("Trigger must be inside Accordion and AccordionItem");
const isOpen = root.active === value;
return (
<button onClick={() => root.toggle(value)} aria-expanded={isOpen}>
{children}
</button>
);
};Am refactorizat acum câteva luni un design system intern folosit în producție pe vreo 14 aplicații și cel mai mare coșmar erau componentele monolitice. Aveam un <Accordion items={data} /> care adunase în timp vreo 22 de props opționale: renderHeader, badgeVariant, disableArrowAnimation, onHeaderClick și alte minuni. În momentul în care un designer a vrut un tooltip pe titlul unui singur item, componenta a cedat psihic.
Soluția sănătoasă pe care o vedem în Radix UI sau shadcn/ui e pattern-ul de compound components. Nu pasezi un array de obiecte, ci dai controlul compoziției către cel care consumă componenta.
Cum spargem starea fără să înnebunim
Secretul stă în împărțirea responsabilităților pe două nivele de React Context. Un context global la nivel de <Accordion> (care știe valoarea activă și funcția de toggle) și un context local la nivel de <AccordionItem> (care își ține propriul ID sau value).
Când consumi componenta, arată curat și declarativ:
<Accordion type="single">
<AccordionItem value="facturare">
<AccordionTrigger>Detalii factură</AccordionTrigger>
<AccordionContent>Conținut ascuns aici...</AccordionContent>
</AccordionItem>
</Accordion>
Fiecare subcomponentă are o singură grijă. AccordionTrigger nu știe ce randare are AccordionContent; el doar consumă ambele contexte: ia din contextul local value-ul curent și apelează toggle(value) din contextul părinte. În plus, poate lega atributele de accesibilitate (aria-expanded, aria-controls) fără ca tu să trimiți ID-uri manual prin props.
Trade-off-uri: unde doare abordarea asta
Nu e totul lapte și miere, iar senioritatea te învață să vezi bubele înainte să le împingi pe main:
- Runtime overhead mic, dar existent: Creezi 2-3 contexte per componentă și adaugi mai multe noduri în React Tree. Pe un ecran cu 50 de itemi deschiși simultan, numărul de hooks rulate crește simțitor față de o listă simplă randată clasic cu un
.map()chior. - Risc de erori ascunse: Dacă un coleg grăbit pune un
<AccordionTrigger>direct în<Accordion>, fără un<AccordionItem>intermediar, contextul local va finull. Trebuie neapărat să arunci erori explicite în custom hooks (useAccordionItemContexttrebuie să urle că lipsește providerul). - Slot-urile și polimorfismul: Dacă vrei ca
AccordionTriggersă nu randeze un simplu<button>, ci un link sau o altă componentă stilizată fără să strici semantica HTML, ai nevoie de mecanismulasChild(implementat de regulă prin@radix-ui/react-slot). Fără el, ajungi să împachetezi butoane în alte butoane și dai bătăi de cap screen readerelor.
Câștigul masiv rămâne însă decoupling-ul. La noi a redus PR-urile de modificare pe accordion de la 3-4 pe sprint la zero, fiindcă fiecare echipă își pune ce markup vrea în header sau body fără să ceară un prop nou în lib-ul de bază.
Voi mai scrieți componente monolitice cu liste de configurare sau ați trecut exclusiv pe compoziție declarativă în proiectele mari?