import React, { useState, useRef } from 'react';
interface ButtonProps {
label: string;
onClick?: () => void;
children?: React.ReactNode;
}
export const FormExample = ({ label, children }: ButtonProps) => {
const [tags, setTags] = useState<string[]>([]);
const inputRef = useRef<HTMLInputElement>(null);
const handleChange = (e: React.ChangeEvent<HTMLInputElement>) => {
if (e.target.value.endsWith(',')) {
setTags((prev) => [...prev, e.target.value.slice(0, -1)]);
if (inputRef.current) inputRef.current.value = '';
}
};
return (
<div>
<input ref={inputRef} onChange={handleChange} placeholder="Adaugă tag..." />
<span>{label} ({tags.length})</span>
{children}
</div>
);
};Acum câțiva ani am trecut o aplicație de vreo 14k linii de cod de la JavaScript simplu la TypeScript cu flag-ul strict: true. În primele două zile am vrut să renunț de cel puțin trei ori, pentru că tot ce mergea impecabil înainte dădea erori de compilare. TS strict îți scade viteza de scriere cu vreo 20-30% la început, dar după ce te obișnuiești, scapi complet de crash-urile clasice de tipul cannot read properties of undefined.
Am adunat cele mai frecvente cinci erori peste care dai garantat la primul proiect și cum se rezolvă ele fără trucuri ieftine.
1. useState([]) devine never[]
Scrii const [items, setItems] = useState([]) și totul pare în regulă până când încerci să adaugi un element în listă. Compilatorul îți trântește un mesaj criptic: Argument of type 'string' is not assignable to parameter of type 'never'.
TypeScript deduce tipul din valoarea inițială. Dacă îi dai un array gol fără context, presupune că va rămâne gol pe vecie, adică never[]. Soluția este să-i transmiți explicit tipul generic:
const [items, setItems] = useState<string[]>([]);
2. useRef(null) și proprietatea read-only
Când legi o referință de un element din DOM (de exemplu un <input>), scrii instinctiv const inputRef = useRef(null). Când încerci să dai inputRef.current?.focus(), TypeScript urlă că current este read-only.
Trucul aici ține de supraîncărcările interne din @types/react. Dacă transmiți null fără tip generic, el crede că vrei o referință mutabilă generală, nu una legată de un nod DOM. Sintaxa corectă este:
const inputRef = useRef<HTMLInputElement>(null);
3. Evenimentele din formulare fără any
Cea mai mare tentație când faci un handler de onChange sau onSubmit este să trântești un (e: any) => ... ca să scapi de eroare. Dacă faci asta, anulezi tot rostul folosirii TypeScript.
React are tipuri dedicate pentru fiecare eveniment de browser. Pentru un input text clasic, tipul corect este React.ChangeEvent<HTMLInputElement>. Pentru trimiterea unui formular, folosești React.FormEvent<HTMLFormElement>. Dacă scrii funcția direct inline în JSX, TS deduce tipul automat fără să mai declari tu nimic.
4. Props opționale și "Object is possibly undefined"
Ai o proprietate opțională în interfață, să zicem user?: { name: string }. În componentă scrii direct user.name și TS refuză să compileze.
În modul strict, proprietățile opționale conțin automat și tipul undefined. Nu încerca să păcălești compilatorul cu non-null assertion operator (user!.name) doar ca să tacă eroarea. Folosește mereu optional chaining (user?.name) sau o verificare de tip if (!user) return null.
5. Tipizarea manuală pentru children
În versiunile vechi de React se folosea mult React.FC, care includea automat children. Începând cu React 18, React.FC nu mai include implicit această proprietate, așa că primești eroare dacă transmiți noduri copil într-o componentă definită sumar.
Cea mai curată variantă este să-ți declari props-urile folosind o interfață proprie și tipul React.ReactNode pentru copii. În felul acesta accepți text, numere, alte componente sau fragmente fără bătăi de cap.
Voi cum ați făcut tranziția spre strict mode: ați convertit totul dintr-o bucată sau ați mers fișier cu fișier?