// app/actions/update-profile.ts
'use server';
import { z } from 'zod';
import { revalidatePath } from 'next/cache';
const schema = z.object({ name: z.string().min(3) });
export async function updateProfile(_prev: any, formData: FormData) {
const parsed = schema.safeParse({ name: formData.get('name') });
if (!parsed.success) {
return { error: 'Numele trebuie să aibă minim 3 caractere' };
}
await db.user.update({ where: { id: 1 }, data: parsed.data });
revalidatePath('/settings');
return { success: true };
}De când Vercel a băgat Server Actions în prim-plan, văd o grămadă de oameni care rescriu tot ce prind din app/api/* direct în acțiuni de server. Am făcut și eu prostia asta la început pe un SaaS intern cu vreo 8k useri activi, până când am dat cu capul de limitările evidente.
Regula mea de bază e simplă: Server Actions sunt pentru mutații strâns legate de UI-ul tău React, iar Route Handlers (clasicele API routes) sunt pentru orice altceva din exterior sau operațiuni HTTP standard.
1. Form submit clasic: Server Actions câștigă la pas
Dacă ai un formular de setări de profil, checkout sau un banal filtru de date, Server Actions sunt aur curat. Scapi de fetch('/api/user'), scapi de useState pentru loading și erori, și legi totul direct cu useActionState.
Ce-mi place enorm aici e integrarea directă cu revalidatePath sau revalidateTag. Trimiți datele, rulezi mutația în baza de date, invalidezi cache-ul și Next.js îți re-randează pagina pe server cu noile date, trimițând doar diferența la client. La un formular de editat comenzi am tăiat vreo 35% din codul de pe client doar eliminând boilerplate-ul de fetch și sincronizare manuală de stare.
Trade-off-ul? Server Actions sunt un apel RPC peste POST, ascuns în spatele unui payload ciudat specific Next.js. Nu le poți folosi dacă vrei să apelezi acea logică dintr-o aplicație de mobil sau dintr-un script extern.
2. File upload: Depinde masiv de unde faci hosting
Aici am văzut cei mai mulți devi mușcând-o. Dacă rulezi pe infrastructură serverless (Vercel, AWS Lambda), Server Actions au o limită dură pe request body (pe Vercel e 4.5MB). Dacă tragi un fișier de 10MB printr-o acțiune de server, îți iei direct 413 Payload Too Large fără drept de apel.
Pentru un avatar micuț de 200KB merge brici un Server Action cu FormData. Dar pentru fișiere mari sau procesări video, soluția corectă rămâne un Route Handler dedicat care generează un presigned URL către S3 sau Cloudflare R2, iar clientul trimite fișierul direct în storage.
3. Webhooks externe: Doar Route Handlers
N-ai cum să folosești Server Actions pentru webhook-uri de la Stripe, Shopify, GitHub sau Clerk. Serviciile astea fac un apel HTTP POST standard către un URL public și așteaptă un status code curat (200 OK) și headers specifice.
Mai mult, Stripe cere verificare criptografică pe rawBody. Într-un Server Action n-ai acces la raw stream-ul request-ului original, pe când într-un Route Handler citești frumos req.text() și validezi semnătura fără dureri de cap.
Concluzia mea
Nu rescrie API routes doar de dragul noutății. Server Actions sunt excelente când vrei interacțiune strânsă cu UI-ul React, securitate out-of-the-box (CSRF protection implicit) și cache revalidation automat. Pentru upload-uri serioase, webhook-uri, endpoint-uri publice sau compatibilitate cu clienți non-React, Route Handlers rămân de neînlocuit.
Voi ce abordare folosiți când aveți de combinat un dashboard React cu clienți de mobile API?