const [{ pageIndex, pageSize }, setPagination] = useQueryStates({
pageIndex: parseAsInteger.withDefault(1),
pageSize: parseAsInteger.withDefault(10),
});
const table = useReactTable({
data,
columns,
pageCount: Math.ceil(totalCount / pageSize),
state: { pagination: { pageIndex: pageIndex - 1, pageSize } },
onPaginationChange: (updater) => {
const next = typeof updater === 'function' ? updater({ pageIndex: pageIndex - 1, pageSize }) : updater;
setPagination({ pageIndex: next.pageIndex + 1, pageSize: next.pageSize });
},
manualPagination: true,
manualSorting: true,
manualFiltering: true,
getCoreRowModel: getCoreRowModel(),
});Exemplul de DataTable din documentația shadcn/ui e minunat pentru demo-uri sau liste de 50 de elemente. Când am preluat anul trecut un ERP cu peste 180.000 de înregistrări financiare, abordarea default a crăpat instant browserul clientului: descărca 45 MB de JSON și bloca thread-ul principal timp de 3 secunde la fiecare sortare.
Dacă vrei performanță adevărată în Next.js App Router, TanStack Table trebuie transformat într-un render engine pur vizual, lăsând baza de date să facă ce știe mai bine.
Capcana row-modelelor din client
Prima greșeală pe care o văd frecvent este păstrarea getPaginationRowModel(), getSortedRowModel() sau getFilteredRowModel() în configurarea tabelului. Dacă le lași active, TanStack încearcă să felieze și să reordoneze datele pe care i le trimiți tu din server, chiar dacă tu i-ai trimis deja doar o pagină de 20 de rânduri.
Soluția e simplă, dar ușor de ratat: activezi flag-urile manuale.
Trebuie să pasezi explicit manualPagination: true, manualSorting: true și manualFiltering: true. În momentul acela, elimini complet importurile de row models secundare și păstrezi doar getCoreRowModel(). Bundle-ul scade, iar logica din JavaScript devine un simplu mapper peste array-ul primit ca prop.
URL-ul ca unică sursă de adevăr
Cea mai curată arhitectură pe care am implementat-o leagă starea tabelului direct de searchParams. Când userul filtrează după status sau sortează după dată, nu modificăm un useState local izolat, ci actualizăm URL-ul. Asta îți oferă din start posibilitatea de a da share la link cu filtrele gata aplicate, iar butonul de Back din browser funcționează exact cum se așteaptă omul.
Ca să nu scrii manual zeci de URLSearchParams.set() urmate de router.push, recomand biblioteca nuqs. Îți dă hook-uri type-safe sincronizate direct cu server components.
În Server Component (pagina principală), citești searchParams, validezi cu Zod, tragi datele din Postgres sau Prisma cu LIMIT și OFFSET, plus un COUNT total, apoi trimiți rezultatul către DataTable. Fără API routes intermediare, fără loading skeletons inutile dacă folosești loading.tsx sau React Suspense boundaries pe bucăți.
Trade-off-uri de care te lovești sigur
Nimic nu vine gratis. Arhitectura asta are două hibe clare pe care trebuie să le gestionezi din timp:
- Filtrarea text (Search Input): Dacă transmiți fiecare tastă în URL, omori baza de date cu query-uri parțiale la fiecare
keystroke. Ai nevoie obligatoriu de un debounce de cel puțin 300-400ms pe input-ul de căutare înainte de a scrie în search params. - Tranzițiile de pagină: Dacă folosești
router.pushstandard fără atenție, Next.js s-ar putea să reseteze scroll-ul paginii sus la fiecare paginare. Folosește mereu opțiunea{ scroll: false }la navigare. - Latența rețelei: Pe client-side, click-ul pe "Pagina 2" era instant. Aici depinzi de un roundtrip până la server. Fără un indicator vizual subtil de loading (cum ar fi un opacity redus pe tabel cu
useTransition), interfața pare înghețată timp de 80-150ms.
Voi cum gestionați tabelele mari în App Router: mutați totul în searchParams sau preferați un client fetch cu React Query peste un Route Handler?