const table = useReactTable({
data: serverRows,
columns,
pageCount: Math.ceil(totalCount / pageSize),
state: {
pagination: { pageIndex: page - 1, pageSize },
sorting: sort ? [{ id: sort.column, desc: sort.direction === 'desc' }] : [],
},
manualPagination: true,
manualSorting: true,
manualFiltering: true,
onPaginationChange: (updater) => {
const next = typeof updater === 'function'
? updater({ pageIndex: page - 1, pageSize })
: updater;
updateQueryParams({ page: next.pageIndex + 1, per_page: next.pageSize });
},
getCoreRowModel: getCoreRowModel(),
});Demo-ul clasic din documentația shadcn/ui e impecabil pentru tabele de jucărie sau liste scurte. Când am băgat prima oară componenta într-un panou intern cu peste 45k de tranzacții, tab-ul de Chrome a înghițit instant 800MB de RAM și filtrarea bloca complet firul principal. Dacă vrei performanță pe date reale, trebuie să decuplezi TanStack Table de calculul din browser și să muți totul în baza de date.
URL SearchParams în loc de useState local
Cea mai mare greșeală pe care am văzut-o (și pe care am făcut-o și eu la început) e ținerea paginării în useState local în interiorul componentei client. Dai refresh la pagină, te aruncă pe pagina 1. Îi trimiți un link pe Slack unui coleg de la financiar cu o factură găsită la pagina 4, iar el deschide tabela goală. Nu faci asta.
Starea tabelului — adică page, per_page, sort și q — trebuie să stea exclusiv în URL query params. În Server Component citești searchParams, scoți datele filtrate din Drizzle sau Prisma cu un LIMIT și OFFSET curat, iar pe client transmiți doar bucata necesară plus numărul total de rânduri.
Ca să modifici URL-ul fără refresh brutal, poți folosi biblioteca nuqs sau pur și simplu un helper peste useRouter() combinat cu useTransition(). Ultimul e critic: dacă împachetezi schimbarea de URL în startTransition, React marchează update-ul ca non-urgent, iar inputul de căutare nu are pic de lag în timp ce Next.js aduce datele proaspete de pe server.
Cum păcălești TanStack Table să nu mai calculeze nimic local
TanStack Table v8 vine gândit nativ să facă slice pe array-uri în memorie dacă îi permiți. Ca să preia serverul controlul complet, trebuie să oprești explicit modelele automate de calcul și să folosești flag-urile de mod manual.
Asta înseamnă că elimini complet funcții precum getPaginationRowModel(), getSortedRowModel() sau getFilteredRowModel(). Îi pasezi tabelei direct datele deja paginate (data={rows}), îi furnizezi pageCount calculat (Math.ceil(totalCount / pageSize)), și îi bifezi flag-urile de manualPagination: true și manualSorting: true.
În plus, asculți pe onPaginationChange sau onSortingChange și, în loc să muți un state intern, trimiți noile coordonate direct în query string-ul paginii.
Trade-off-ul real: latență de rețea vs. fluiditate instantă
Abordarea asta vine cu un preț și trebuie să fii sincer cu tine înainte să rescrii componentele. La o listă de 200 de utilizatori, server-side-ul e pur overengineering. Adaugi un roundtrip de rețea (chiar dacă ai 60-100ms latență pe serverless) pentru o operațiune pe care JavaScript-ul din browser o executa în 2 milisecunde fără să clipească.
În plus, ai nevoie obligatoriu de un debounce de măcar 300ms pe căsuța de text unde utilizatorul caută. Altfel, la fiecare literă tastată tragi un query greu cu LIKE sau ILIKE în Postgres, iar dacă omul scrie repede un cuvânt de 8 litere, serverul tău încearcă să rezolve 8 request-uri concurente pentru același client.
Când tabela depășește câteva mii de înregistrări sau payload-ul unui rând include JSONB stufos, mutarea procesării pe server este singura soluție scalabilă. Voi cum abordați filtrarea server-side în proiectele voastre: folosiți Server Actions sau rămâneți pe URL query params tradiționale?