add_action('woocommerce_order_status_processing', 'app_dispatch_stripe_transfers', 10, 1);
function app_dispatch_stripe_transfers(int $order_id): void {
$order = wc_get_order($order_id);
if (!$order || $order->get_payment_method() !== 'stripe') {
return;
}
$stripe = new \Stripe\StripeClient(stripe_get_secret_key());
$vendor_totals = app_calculate_vendor_shares($order);
foreach ($vendor_totals as $vendor_account_id => $amount) {
if ($amount <= 0) continue;
// Transferăm netul către fiecare vendor folosind transfer_group
$stripe->transfers->create([
'amount' => (int) round($amount * 100),
'currency' => strtolower($order->get_currency()),
'destination' => $vendor_account_id,
'transfer_group' => 'order_' . $order->get_id(),
'metadata' => [
'order_id' => $order->get_id(),
'vendor_id' => $vendor_account_id,
],
]);
}
}Dacă ai lucrat la un marketplace pe WooCommerce, știi momentul ăla în care clientul pune în coș un tricou de la Vendorul A și o cană de la Vendorul B. Pluginurile clasice de Stripe încep să scârțâie instant, iar calculele ies pe minus dacă nu ești atent la comisioanele de procesare.
Am pățit asta direct pe un proiect cu vreo 350 de vendori activi și aproximativ 12.000 de comenzi lunare. Soluția „out of the box” pe care o vindeau pluginurile comerciale făcea timeout pe webhook-uri sau crăpa dacă un vendor avea contul Stripe restricționat.
Destination Charges vs Separate Charges and Transfers
Stripe îți dă două rute mari când folosești Connect. Prima e Destination Charges: clientul plătește, banii se duc direct în contul vendorului, iar platforma își reține un application_fee_amount. E genial dacă un coș conține produse de la un singur vendor. Taxele Stripe sunt suportate de vendor, platforma nu-și bate capul cu liability pentru fonduri.
Problema apare la coșuri mixte. Un singur PaymentIntent nu poate avea multiple destinații simultane. Dacă încerci să forțezi Destination Charges, ești obligat să spargi comanda WooCommerce în sub-comenzi și să pui clientul să plătească de două ori (inacceptabil pentru UX).
Soluția reală este Separate Charges and Transfers:
- Încasezi suma totală pe contul platformei printr-un
PaymentIntentcare conține un tag unic:transfer_group: 'order_' . $order_id. - Când plata confirmă prin webhook (
payment_intent.succeeded), declanșezi transferuri individuale din platformă către fiecare vendor conectat.
Cum împarți banii când apar transportul și cupoanele
Matematica pare simplă până când aplici un cupon global de 10% sau când ai două metode de livrare diferite.
Formula pe care am stabilizat-o după câteva zeci de reconcilieri contabile greșite:
- Baza de calcul pentru vendor: Subtotalul produselor lui minus discount-ul specific produselor lui.
- Comisionul platformei (Take Rate): Se reține procentual din subtotal (de exemplu, 12%).
- Transportul: Se transferă 100% vendorului dacă acesta expediază pe cont propriu.
- Taxele Stripe: Platforma le plătește la intrare (1.4% + 1 leu pe tranzacție europeană). Dacă nu le incluzi în comisionul perceput vendorului, îți mănânci marja direct din profit.
Trade-off-ul: Refund-uri parțiale și responsabilitate legală
Partea proastă cu Separate Charges and Transfers e riscul. Pentru Stripe, platforma ta este comerciantul înregistrat (Merchant of Record). Dacă un vendor livrează cărămizi în loc de laptopuri și clientul dă chargeback, Stripe îți ia banii ție din cont, nu vendorului.
La un refund parțial, trebuie să apelezi API-ul de transfer reversat (Stripe\Transfer::createReversal), indicând exact cât iei înapoi de la vendor. Dacă vendorul a retras deja fondurile pe contul bancar și soldul lui Stripe e zero, reversarea poate eșua sau îi bagă contul pe minus. Pentru asta, noi am băgat o clauză de transfer întârziat: facem payout-ul către vendor doar la 7 zile după ce statusul comenzii devine completed în WooCommerce, nu instant la plasare.
Merge impecabil când ai comenzi mixte complexe și vrei control total pe fluxul de numerar. E nasol dacă nu vrei să-ți asumi riscul de fraudă și contabilitate consolidată.
Voi cum ați rezolvat împărțirea costurilor de transport pe coșuri mixte: transfer direct la vendor sau gestiune centralizată prin contractul platformei?