// Zustand: selectorul previne randarea când se schimbă alt câmp
import { create } from 'zustand';
type FilterStore = {
search: string;
status: 'active' | 'archived';
setSearch: (search: string) => void;
};
export const useFilterStore = create<FilterStore>((set) => ({
search: '',
status: 'active',
setSearch: (search) => set({ search }),
}));
// Componenta asta se randează DOAR când 'search' se modifică:
export const SearchInput = () => {
const search = useFilterStore((s) => s.search);
const setSearch = useFilterStore((s) => s.setSearch);
return <input value={search} onChange={(e) => setSearch(e.target.value)} />;
};Am văzut destule codebase-uri unde oamenii folosesc fie Zustand pentru un amărât de dropdown deschis/închis, fie lanțuri sinistre de useReducer împachetate în trei straturi de Context. Dacă vrei să scapi de re-randări inutile fără să-ți împrăștii starea locală peste tot în memorie, decizia dintre cele două e de fapt simplă.
Când useReducer devine o capcană
useReducer e gândit pentru logică locală complexă. Dacă ai 5 câmpuri interconectate — cum ar fi un formular unde dacă bifezi o opțiune se resetează alte trei — hook-ul ăsta e perfect. Îți ține logica de tranziție pură, testabilă unitar, și cel mai important: starea moare automat când demontezi componenta. Fără reset manual, fără memorie reziduală.
Problema începe în secunda doi: când ai nevoie de starea aia într-un copil aflat la trei nivele mai jos. Reflexul clasic din comunitate a fost: „bagă un React.createContext peste reducer”.
Am pățit exact asta acum doi ani pe un dashboard de facturare intern, folosit de vreo 40 de operatori zilnic. Aveam un tabel mare cu 18 filtre interconectate. Foloseam useReducer + Context. La fiecare caracter tastat într-un input de căutare, tot arborele din Context se re-randa. Pe un laptop mai vechi se simțea un lag de aproape 120ms la fiecare tastă. Sigur, poți sparge contextul în StateContext și DispatchContext, poți băga useMemo peste tot, dar deja scrii cod defensiv doar ca să compensezi arhitectura.
Unde strălucește Zustand
Zustand rezolvă elegant problema de performanță prin selectori direcți, fără Context Provider. Componenta se abonează doar la felia de date de care îi pasă:
- Nu ai nevoie de un arbore întreg de Provideri în
App.tsxsau la nivel de pagină. - Re-randarea e chirurgicală: dacă se schimbă
totalPrice, componenta care citește doarshippingAddressnu clipește. - Poți citi starea în afara componentelor React — direct într-un interceptor de Axios sau într-un worker, lucru imposibil nativ cu
useReducer.
După ce am mutat filtrele alea din Context în Zustand, am scăzut numărul de re-randări pe tastare de la 24 de componente la exact 1. Timpul de răspuns în input a coborât sub 10ms fără să pun niciun useCallback în pagină.
Trade-off-ul sincer
Zustand e comod, dar are o capcană urâtă: starea trăiește la nivel de modul. Dacă ai un formular complex de checkout și utilizatorul navighează pe altă pagină și se întoarce, starea rămâne acolo intactă dacă nu scrii manual un mecanism de resetStore() pe useEffect unmount. Când ai componente reutilizabile (de exemplu, un widget de chat care poate fi deschis în trei instanțe simultan), un store global devine un coșmar pentru că toate instanțele împart aceleași date.
În plus, dacă nu ești disciplinat, Zustand devine rapid o cutie mare unde echipa aruncă toate variabilele posibile, ajungând din nou la problema „god object” pe care o aveam în Redux prin 2017.
Cum aleg eu astăzi
Folosesc useReducer exclusiv când starea aparține unei singure componente (sau cel mult unui părinte cu 1-2 copii direcți prin props) și vreau curățare automată la unmount.
În schimb, dacă starea trebuie partajată între ramuri diferite ale UI-ului sau dacă ai mai mult de 3-4 componente care ascultă doar bucăți mici din acea stare, merg direct pe Zustand. Câștigi timp, elimini boilerplater-ul de Context și eviți bătăile de cap cu optimizarea randărilor.
Voi cum gestionați starea formularelor multi-step: store dedicat sau reducer local pasat prin props?