După mai bine de 12 ani de scris cod, încă am zile în care deschid IDE-ul și simt o aversiune fizică față de tastatură. Am învățat pe pielea mea că e o prostie să mă trag de șireturi 8 ore ca să scriu 10 linii de cod proaste pe care le voi șterge a doua zi. În loc să mă prefac că scriu features complexe, aplic o strategie simplă de „mentenanță minimă” care îmi salvează ziua fără să-mi prăjească creierii.
Task-uri de „low brain power”
Mi-am făcut o listă separată în Todoist numită chiar așa: Zombie Mode. Când simt că am creierul obosit, nu mă ating de arhitectură, algoritmi sau bug-uri critice de producție. În schimb, trec pe task-uri mecanice de care altfel nu se atinge nimeni:
- Update-uri de dependențe minore în
package.jsonși rulat teste. - Curățat warning-uri vechi de linter sau TypeScript.
- Documentat un endpoint de API de care s-a plâns un coleg săptămâna trecută.
- Aranjat și reorganizat bucăți de teste existente.
Trade-off-ul e sincer: nu mișc proiectul înainte cu features noi în ziua respectivă. În schimb, economisesc vreo 3-4 ore de muncă migăloasă din viitor, pentru zilele în care voi fi din nou în formă maximă și voi vrea să fiu rapid.
Regula celor 25 de minute
Când refuzul de a munci e uriaș, fac un pact mic cu mine: aleg un singur task simplu, îmi pun un timer pe 25 de minute și îmi zic că pot să mă opresc definitiv după ce sună alarma. Fără vinovăție.
Din experiența mea de până acum, în cam 60-70% din cazuri, odată ce trec de bariera de start, creierul intră treptat în flow și pot să lucrez decent încă 3-4 ore. Dar în restul de 30% din cazuri, alarma sună și eu chiar simt că nu pot. Atunci mă opresc. Închidere laptop, ieșit la o plimbare de 15 minute sau citit o carte. Să stai 8 ore uitându-te la cursorul care pâlpâie e cea mai rapidă cale spre burnout.
Cum comunic asta la standup
Nu e nevoie să mergi la daily și să zici „Azi n-am chef de nimic, băieți”. Dar nici nu e ok să minți că ești pe cale să pui în PR un feature mare. Soluția e transparența calibrată.
La un proiect anterior cu vreo 15 oameni în echipă, aveam perioade lungi de sprint-uri obositoare. Când prindeam o zi proastă, ziceam pur și simplu: „Azi iau o pauză de la ticketul principal și mă concentrez pe refactoring la modulul X și curățat debt tehnic, că m-am lovit de niște chestii deranjante ieri”. Nimeni nu a comentat vreodată. Din contră, tech lead-ul era mulțumit că cineva curăță mizeria din spatele trupei.
Nu suntem mașini de procesat bilete în Jira. Zilele proaste fac parte din meserie și e mai ieftin pentru toată lumea să le accepți decât să scrii cod prost de frustrare.
Voi cum procedați când aveți zile în care creierul refuză să coopereze? Vă forțați cu cafea sau aveți o listă de task-uri de rezervă?